Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Corneliu Florin Buicu
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Trebuie să subliniem faptul că ceea ce vom vota astăzi și ceea vă propune Comisia pentru sănătate este de fapt un drept, și nu o obligație.
Există posibilitatea și dreptul ca medicul să se pensioneze la 65 de ani, mergând pe prevederile actuale ale vârstei de pensionare.
Prin această modificare legislativă, dăm dreptul medicului de a lucra, la cerere, până la 67 de ani, având, într-adevăr, această posibilitate, mai ales în zona medicilor de familie, de a asigura o nevoie de personal de specialitate care lipsește.
Vreau să mulțumesc tuturor grupurilor politice care au susținut această modificare legislativă.
Și, prin această modificare legislativă... Vreau să vă spun ceva. Aceasta a făcut obiectul unei inițiative anterioare pe care Parlamentul a transmis-o și a votat-o. În schimb, a existat pe acea inițiativă legislativă o problemă din partea președintelui Iohannis.
Vă mulțumesc, în continuare, pentru votul de la nivelul comisiilor și votul din plen.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.