Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 decembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Gheorghe Dinu Socotar
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Așa cum au subliniat și antevorbitorii referitor la acest proiect de lege, prevede transpunerea hotărârilor Tratatului de la Marrakesh, prin care operele protejate, care în mod normal sunt producătoare de drepturi de autor, nu vor mai fi producătoare de drepturi de autor dacă aceste opere sunt puse la dispoziția unor categorii speciale de persoane, care au deficiențe de vedere, persoane care nu pot porni televizorul, persoane care nu pot ține o carte în mână.
Sigur că acest aspect a fost necesar, eram și sub procedură de infringement pentru implementarea acestor prevederi în legislația românească.
Totodată, s-a introdus un regim sancționator pentru organismele de gestiune colectivă care nu vor respecta prevederile acestui tratat, care acum a devenit lege și în România, dar totodată s-a introdus și un regim sancționator pentru utilizatorii care nu răspund la o cerință prevăzută expres în lege, cum că trebuie să dea anumite situații, rapoarte către organismele de gestiune colectivă, într-un anumit termen, respectiv acest regim sancționator prevede amenzi de la 3.000 la 30.000 de lei.
În acest sens, am introdus și un amendament, care a fost aprobat de colegii noștri, ca acest regim sancționator să producă efecte nu după 10 zile, așa cum era în vechea lege, ci după un termen de 30 de zile. Acesta este amendamentul care este anexat la această propunere legislativă.
În rest, după cum am spus, sunt niște prevederi care aduc în legislația românească ceea ce era absolut necesar de adus.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.