Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 ianuarie 2010
other · respins
Doina Silistru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori cu privire la numirea unui membru în funcția de comisar al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.
În temeiul prevederilor art. 32 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu buletine de vot, cu privire la numirea domnului Králik Lóránd István în calitate de membru, în funcția de comisar al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, și au constatat următoarele:
- numărul total al deputaților și senatorilor: 470;
- numărul deputaților și senatorilor prezenți: 271;
- numărul total de voturi exprimate: 271;
- numărul de voturi anulate: 0;
- numărul total de voturi valabil exprimate: 271, din care:
- voturi pentru: 266;
- voturi contra: 5.
Potrivit prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată, și ale art. 38 alin. (7) din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, numirea în funcție se hotărăște cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți.
Ca urmare a faptului că a fost întrunită majoritatea de voturi cerută de Constituție și de regulament, Parlamentul României îl numește pe domnul Králik Lóránd István membru al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, în funcția de comisar.
Semnează membrii Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.