Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Emil Marius Pașcan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,
Nu prea înțeleg de ce, din cererea de reexaminare a președintelui, doar anumite prevederi au fost transpuse prin amendamente la acest proiect legislativ.
O prevedere sau o observație pertinentă și legitimă era cea legată de mandatul directorilor adjuncți, fiindcă prevedea, și în forma inițială, și în actuala formulă, proiectul legislativ un interimat nesfârșit, printr-o sustragere, de fapt, de la controlul parlamentar și, de asemenea, numirea adjunctului sau a adjuncților prin ordin al avocatului poporului. _Per sempre_ , oameni buni, eludându-se tocmai concursul specific oricărei funcții publice și mai ales de acest rang.
Pe de altă parte, sigur că, câtă vreme nu este prevăzut în proiectul actual de lege un termen pentru un mandat interimar, un astfel de mandat se poate prelungi la nesfârșit, ceea ce este absolut inacceptabil.
Sunt doar câteva dintre considerentele cu trimitere și la mecanismul de prevenire și combatere a torturii, care este absolut distorsionat cuprins și nu corespunde normativelor europene, ci excedează acestor prevederi.
Nu putem accepta și Grupul Partidului Mișcarea Populară va vota împotriva acestui proiect. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.