Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 septembrie 2016
Declarații politice · respins
Lucian Nicolae Bode
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,
Vă mulțumesc pentru votul dumneavoastră, atât în calitate de inițiator, cât și în numele Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, care a votat pentru adoptarea acestui proiect de lege.
Dincolo de reglementarea cadrului juridic privind măsurile necesare implementării proiectului de dezvoltare pe teritoriul României a sistemului de transport de gaze naturale pe coridorul conductei de transport Bulgaria–România– Ungaria–Austria, implicațiile strategice pentru România cred eu că merită menționate aici.
În primul rând, după o serie de eșecuri răsunătoare pentru România – Nabucco, AGRI, cablul submarin România– Turcia, ca să dau doar câteva exemple de proiecte de interconectare și transport de energie dintre România și statele din regiune –, soldate cu zeci de milioane de euro cheltuiți și zero rezultate, prin adoptarea acestui proiect de lege, toate proiectele de interes comun stabilite la nivelul Uniunii Europene ce urmează a fi implementate în România, inclusiv proiectele de transport de gaze naturale extrase din platoul Mării Negre, beneficiază începând de azi de o legislație clară și predictibilă.
Gazoductul BRUA este un proiect 100% românesc, un proiect implementat, gestionat de către operatorul național de transport de gaze naturale Transgaz.
Implementarea gazoductului BRUA înseamnă garanția că toate țările din Europa Centrală și de Sud-Est vor avea acces la cel puțin trei surse diferite de energie, înseamnă creșterea nivelului de securitate energetică a României, prin diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze naturale.
Cred că cu toții suntem de acord, așa cum azi am votat în unanimitate, că securitatea energetică a României trebuie să reprezinte un element central al securității naționale a României.
Din punct de vedere tehnic, respectiv din punct de vedere financiar, gazoductul BRUA înseamnă, printre altele: 550 de milioane de euro investiți până în anul 2020, din care 179 de milioane de euro asigurați deja de Comisia Europeană; conectarea rețelelor de gaze naturale din Europa Centrală și de Sud-Est la rezervele de gaze naturale din Regiunea Caspică; înseamnă 528, și închei, domnule coleg, 528 de kilometri de traseu între Giurgiu și Arad și, nu în ultimul rând, realizarea gazoductului BRUA creează premisele interconectării conductelor care vor avea ca sursă potențială de gaze naturale...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.