Florian Popa

## Domnule președinte,

## Stimată doamnă ministru,

Am un discurs puțin paralel cu colegii mei, în sensul că mă bucur foarte tare că colegii de la Partidul Democrat au depus această moțiune în Camera Deputaților.

Mă bucur și îi felicit pentru faptul că au scris un text atât de interesant și că au produs motive pentru o discuție atât de largă.

Mă mai bucur pentru unele lucruri pe care le-am notat în nume personal, evident.

Ce poate face această moțiune? Păi, poate sensibiliza din nou populația României față de impactul extraordinar pe care l-a avut această lege, în momentul în care Guvernul a răspuns pentru ea.

De ce mă bucur? Pentru că poate obliga actualul ministru, pe doamna ministru Andronescu, să răspundă cum se cuvine și profesionist la reperele colective impuse de reacția pe care au avut-o oamenii la această lege, pentru că poate mobiliza toate cadrele didactice din România, de orice grad ar fi, să ofere ministerului soluții reale, reparatorii ale legii. Și, în ultimul rând, mă bucur pentru că eu, personal, sunt legat prin nenumărate fire de aplicarea rapidă a acestei legi. Și cum sunt legat? Sunt în clasa zero, prin nepoata mea, ruptă la 5 ani de grădi’, introdusă pentru somnul dulce de dimineață în clasa zero și apoi într-un after school la fel de modern ca trecutele internate, la care stăteau unii copii.

Sunt legat de această lege prin faptul că sunt beneficiarul scoaterii mele din învățământ, din învățământul universitar, în ziua când am fost schimbat prin alegeri din funcția de rector al UMF „Carol Davila” și am rămas netitular, după 8 ani de conducere a universității, cu o incomodă plată cu ora, conform legii actuale.

Sunt, de asemenea, beneficiarul unei idei mărețe, aceea că trebuie să am o cotutelă, umilitoare, după părerea mea, la conducerea de doctorat a celor care se înscriu la mine și trebuie să mă rog de un coleg mai tânăr să aibă răbdarea să participe împreună cu mine, pentru că probabil că eu sunt expirat, și doamna ministru poate confirma treaba asta, și trebuie să am un băiat care să urmărească ce spune candidatul.

Și mă mai simt obligat cu ceva, doamna ministru! Să vă spun că mă simt responsabil pentru devalizarea universității de cadre didactice de vârf care au împlinit, doar din nefericire, la 8 februarie 2011, 65 de ani sau peste, dar au salvat reparator, așa cum se scrie, printr-o hotărâre a Guvernului României, prin menținerea până la 70 de ani a celor rămași, din fericire, născuți cu 5 sau 6 luni după unii care n-au mai putut beneficia de această reparație morală.

Mă simt din nou responsabil – și aici trebuie să vă fac să înțelegeți un element deosebit de grav pentru învățământul românesc – de faptul că tinerii nu mai pot nici într-un fel normal promova în diverse grade profesionale, ci trebuie să plătească bani, pe care nici ei și nici familiile lor nu-i au, unor reviste socotite de top la un moment dat de conducătorii învățământului superior românesc.