Adrian Miroslav Merka

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnă ministru,

Distinși colegi,

Pentru că vorbim astăzi despre educație și despre probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ din România, am dorit să iau cuvântul pentru a mă exprima, din punct de vedere personal, în legătură cu o anumită parte a acestui sistem, și anume educația fizică în școli.

Educația fizică este o componentă indispensabilă a procesului de educație și ar trebui tratată cu mai mult interes și preocupare de către autorități, de toate autoritățile. Dezvoltarea armonioasă și normală a organismului elevilor este direct legată de implicarea lor în activitățile sportive, ceea ce duce, implicit, la întărirea sănătății și la cultivarea unor calități fizice necesare muncii, mișcării. Prin mișcare, organismul se maturizează la timp și permite dezvoltarea în condiții optime a personalității umane. Nu în ultimul rând, educația fizică este strâns legată de educația morală, urmărind formarea elevilor, a unor trăsături și sentimente morale, precum simțul dreptății, curajul, stăpânirea de sine, cinstea.

## Stimați colegi,

Vedem sistemul de învățământ, elevii în care parte se duc. Din păcate, nu mă refer la actuala conducere sau la conducerea trecută, din anii trecuți, mă refer la sistemul care a trecut peste noi din ’90 până acum. Din păcate, în ultimii ani, timpul alocat sportului și educației fizice în școlile din România începe să fie semnificativ redus. În aceste condiții, începând din clasa a VII-a, programa școlară dă posibilitatea deciziei școlii de 1-2 ore obligatorii de educație fizică pe săptămână, dar, știți foarte bine, nimeni nu contestă importanța celorlalte ore din cadrul programei de învățământ, celelalte materii, discipline.

Nu doresc să ridic problema în acest fel, dar, totuși, din lipsa de interes din partea autorităților locale și centrale pentru sprijinul activităților de educație fizică, ora de educație fizică și de sport a ajuns să fie cenușăreasa programei școlare, și nu puține sunt cazurile în care aceasta lipsește din cadrul activităților elevilor. Lăsând la latitudinea școlii, cred că, într-adevăr, există o putere de decizie locală, dar vedem și noi unde duce această decizie.

În același timp, potrivit unui raport adoptat în 2007, de Parlamentul European, programa școlară trebuie să includă cel puțin 3 ore de educație fizică obligatorii pe săptămână, pentru a limita răspândirea unui stil de viață tot mai nesănătos în rândul generației tinere. Creșterea cazurilor de obezitate în rândul tinerilor, alimentarea neechilibrată, consumul de tutun, alcool la vârste tot mai fragede, sedentarismul încurajat de prezența calculatorului, care captează atenția tinerilor ore întregi, ar trebui să fie pentru noi semnale de alarmă, demne de luat în seamă de autoritățile competente.

Este necesară schimbarea atitudinii guvernamentale și a întregii clase politice față de educație fizică și sport, în general, dar și mentalitatea, și metoda de lucru a celor care sunt și lucrează în baza sistemului. Această schimbare ar trebui să se materializeze la nivelul guvernamental prin măsuri drastice, legislative, care să încurajeze practicarea sportului în școli, stimularea sistemului educațional pentru a produce valori. Educația fizică, după propria mea părere și punctul meu personal de vedere, trebuie să fie o alternativă pentru combaterea dopajului, a discriminării și violenței verbale sau fizice întâlnite tot mai des în școală și în societate și, nu în ultimul rând, pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației școlare și adulte.