Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2014
Informare · informare
Antal István
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Grupul nostru nu va vota moțiunea, dar cred că am fi neserioși dacă acum, în această conjunctură, am avea un punct de vedere vizavi de această strategie pe care acum o săptămână trebuia să o criticăm, iar acum, în actuala situație, va trebui să contribuim și noi până la urmă la acea strategie care se va și realiza.
De altfel, susțin cele spuse de colegul nostru Mircovici. A fost o intervenție care trebuie să ne dea de gândit, vizavi de Dunăre.
Dacă doriți totuși un punct de vedere personal vizavi de strategia energetică, aș putea să vă spun că am pierdut startul și linia pe care trebuia să o urmăm în perioada 1990–2000.
Dacă atunci acele guverne, respectiv cei care au fost la guvernare până în 1996 și cei care au urmat în 2000, n-ar fi urmat o cale greșită, să continue investiția de la Krivoi Rog cu sume uriașe aruncate pe fereastră, după care n-am beneficiat de nimic, și n-am fi continuat investiția din Cuba, Las Camariocas, și banii respectivi – aruncați pe fereastră, repet – ar fi fost investiți în cele 5 module, care deja... șantierele erau pregătite, utilajele... o mare parte, erau executate, atunci într-adevăr am fi putut deveni deja până în anul 2000 un pol despre care vorbim, energetic... energia cea mai ieftină.
Iar, dacă am fi finalizat cele 24 de centrale care erau în curs de realizare pentru apă, atunci am fi făcut încă un pas la capitolul energie ieftină și, atunci, în momentul când a venit, mă rog, strategia pentru energia verde, am fi urmat calea țărilor nordice, cei care consideră că combustibilii cei mai ieftini sunt soarele, apa și aerul – și dânșii vorbesc de a doua revoluție industrială, dar o și fac –, atunci într-adevăr am fi avut o șansă mult mai mare.
Dar nu e nimic pierdut, pentru că există, consider și considerăm noi, pentru aceasta ne luăm și o responsabilitate, începând de săptămâna trecută, pentru a contribui cu tot ce avem mai bun și cu specialiștii noștri, ca să încercăm să avem câștig în această bătălie care se dă pentru sistemul energetic, pentru că vorbim de coloana vertebrală a economiei și a industriei și acest lucru trebuie să fie luat foarte în serios.
Poate a fost bine-venită această dezbatere, dar noi nu susținem moțiunea.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.