Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 octombrie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Varujan Pambuccian
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Văd că ne mulțumim, așa, unii altora pentru contribuția pe care colegii parlamentari au adus-o la îmbunătățirea legii, numai că uite că există un aport care nu a fost luat deloc în calcul și pe care, dacă n-o să-l rezolvăm astăzi, aici, prin amendamentul domnului Márton, grupul nostru nu va putea vota această lege. Și am să mă explic.
Este vorba tot de articolul 175, unde se vorbește de o incompatibilitate cu calitatea de conducător al unui ONG de utilitate publică. Organizațiile minorităților naționale sunt, în marea lor majoritate, ONG-uri de utilitate publică, pentru că,
de opt ani, de când stăm cu Legea minorităților în Parlament, ea n-a trecut. Și atunci suntem în situația asta. Adică suntem în situația ca cei care sunt președinți de organizație sau vicepreședinți sau membri în comitetul director al organizației unei minorități, practic, să devină incompatibili cu funcțiile de deputați și senatori. Ia prelungiți asta la partidele politice, să vedem cum vă sună! Că e aceeași situație.
Hai s-o prelungim și la ce spunea colegul meu Máté la administrația publică și constatăm că e aceeași situație!
Hai să vedem ce se întâmplă cu Biroul permanent, domnule președinte, să constatăm că, după ce trece legea aceasta, suntem cam în aceeași situație, ceea ce arată că lucrurile făcute repede și pe picior nu sunt întotdeauna și bine făcute. De obicei nu. Și suntem în situația asta, cu de obicei nu.
Eu sper să reparăm chestiunea aceasta astăzi, în plen. Domnul Márton Árpád vine cu un amendament absolut pertinent și rațional, așa cum ne-a obișnuit, pe care-l susținem, grupul nostru parlamentar al minorităților naționale, și care, pentru noi, este o condiție _sine qua non_ ca această lege să treacă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.