Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Tinel Gheorghe
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi și colege,
Textul acestei ordonanțe de urgență, pe care-l dezbatem astăzi, a fost aprig discutat și disputat în Comisia de agricultură. Inclusiv reprezentanții celor două ministere, al mediului și al agriculturii, au avut poziții divergente, pentru că Mediul, pe bună dreptate, zicem noi, susținea ca în ariile naturale protejate, în siturile naturale „Natura 2000” să nu cultivăm organisme modificate genetic.
Ministerul Agriculturii a venit cu o poziție contrară, neargumentată sau argumentată din punctul de vedere al protecției mediului foarte vag. Deci iată că și la nivelul Guvernului pozițiile au fost divergente.
Dat fiind faptul că la nivel național sunt aproape 9 milioane de hectare arabile, în care, după cum bine știți, sau pentru care, după cum bine știți, se încasează sau ar trebui să se încaseze subvențiile pe suprafață – e vorba de sprijinul pe care l-am negociat cu Uniunea Europeană –, mi-e greu să cred că în afara celor 9 milioane, pentru care încă mai avem restanțe în a cultiva la nivelul potențialului, putem să venim acum, la insistența unor colegi ai noștri, să venim și să spunem: da, domnule, trebuie să cultivăm și în siturile „Natura 2000”, și în ariile naturale protejate de interes comunitar.
Pentru că, la art. 1 pct. 15, textul agreat în comisie de unii dintre colegii mei a fost: „În ariile naturale protejate de interes comunitar, național și internațional este interzisă cultivarea plantelor superioare modificate genetic. Excepție fac ariile naturale protejate de interes comunitar sit «Natura 2000», în baza avizului emis de Academia Română.”
Și eu am spus: păi, dacă avem 9 milioane de arabil, de ce venim să introducem amendament la Legea mediului în care să spunem ca în siturile „Natura 2000” de interes comunitar – cele locale, că astea sunt de interes comunitar – să venim și să cultivăm organisme modificate genetic. Cui folosește? Cine și ce poate obține, când baza agriculturii românești, sincer să fiu, o reprezintă cele 9 milioane de arabil, pe care încă avem restanțe să le cultivăm la potențial, avem încă terenuri nelucrate? Cui servește acest amendament? Și n-am primit un răspuns, vă spun sincer.
Aveți posibilitatea, dat fiind faptul că aveți majoritate de 70%, să treceți proiectul de act normativ. Dar încă o dată vă spun: la nivelul Guvernului, Ministerul Mediului a avut o poziție contrară amendamentului propus și susținut de unii dintre membrii Comisiei de agricultură. Grupul parlamentar al PDL nu va susține proiectul de lege în forma prezentată astăzi în fața dumneavoastră. Mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.