Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 februarie 2009
Informare · informare
Ioan Oltean
Discurs
Mulțumesc, domnule deputat.
Domnule ministru, vă rog să oferiți răspunsul colegului nostru.
## **Domnul Radu Stancu** _– secretar de stat_
_în Ministerul Administrației și Internelor_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimate domnule deputat,
În legătură cu întrebarea dumneavoastră înregistrată la Camera Deputaților prin care solicitați Guvernului României informații referitoare la politica Guvernului în privința menținerii parcurilor deja existente în localitățile urbane, în condițiile amplificării tendințelor de ocupare a acestor suprafețe verzi prin diferite construcții, vă comunicăm următoarele:
1. În acest moment sunt în vigoare reguli normative importante menite să asigure condițiile necesare pentru protecția și refacerea mediului înconjurător, în scopul creșterii calității vieții.
Între actele normative incidente în materie, amintim Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2007 privind instituirea Programului național de îmbunătățire a calității mediului și Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.