Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 februarie 2009
Informare · informare
Ioan Oltean
Discurs
## Mulțumesc, domnule deputat.
Îl invit pe domnul secretar de stat Pătruți Alexandru să răspundă interpelării adresate de către domnul deputat.
Vă rog, domnule ministru.
## **Domnul Alexandru Pătruți** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Economiei_ **:**
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
## Domnule deputat,
Ca urmare a solicitării înaintate de Instituția Prefectului județului Vâlcea, încă din mai 2008 Consiliul de administrație al Societății Naționale a Lignitului Oltenia împreună cu Adunarea generală a acționarilor, în baza ordinului emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, au adoptat o hotărâre prin care s-a aprobat transferul cu titlu gratuit, în baza Legii nr. 137/2002, a activelor cu caracter social și, cu titlu oneros, a celorlalte active care nu aveau acest caracter.
Societatea Națională a Lignitului a înaintat în luna octombrie 2008 Ministerului Economiei documentația în vederea inițierii unei hotărâri de guvern privind transferul cu titlu gratuit al activelor cu caracter social din proprietatea Societății Naționale a Lignitului Oltenia în proprietatea publică a județului Vâlcea și în administrarea Consiliului Local Județean Vâlcea.
Direcția Generală de Resurse Minerale a înaintat către Ministerul Economiei și Finanțelor în octombrie 2008 un proiect de hotărâre a guvernului privind aprobarea transferului cu titlu gratuit al activelor solicitate de către prefectură, din proprietatea Societății Naționale a Lignitului în proprietatea publică a județului Vâlcea.
Acest proiect de hotărâre nu a fost avizat de Direcția generală juridică a Ministerului Economiei și Finanțelor, motivul neavizării fiind acela că activele solicitate nu pot fi încadrate ca active sociale, conform Legii nr. 137/2002, precum și faptul că în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1846 din 2004, operatorul economic are obligația valorificării acestor active, în condițiile legii.
Ca urmare a acestei hotărâri, consiliul de administrație al Societății Naționale a Lignitului Oltenia a aprobat valorificarea prin vânzare a activelor situate în incinta fostei mine Cerna din comuna Copăceni și, în acest sens, în baza Hotărârii consiliului de administrație nr. 13 din decembrie 2008, s-a emis dispoziția prin care s-a dispus transferul acestor active către unitatea de valorificare a activelor Rovinari, din cadrul Societății Naționale a Lignitului, pentru a organiza procedura de vânzare, conform legii, a acestora.
Față de cele prezentate mai sus, activele solicitate de Consiliul Județean Vâlcea și care fac obiectul interpelării sunt acum în procedură de valorificare și deci nu mai pot face obiectul unui transfer de proprietate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .