Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 mai 2013
Informare · informare
Varujan Vosganian
Discurs
Guvernul mai are mulți ani de aici înainte!
Nu vreau să răspund acuzelor la adresa mea. Am fost acuzat de lucruri care înțeleg că s-au întâmplat acum 7 ani, am fost acuzat de lucruri care s-au întâmplat acum 20 de ani. Mi-e teamă că, dacă se lungește discuția, va trebui să răspund și la sovromuri, și la cooperativizarea forțată a agriculturii...
De aceea, nu mai revin. Am mai avut o experiență de acest fel în februarie, când a trebuit să explic ce s-a întâmplat cu Oltchim în ultimii 20 de ani.
Dar moțiunea de astăzi este..., totuși ne dă o anumită înțelegere a motivelor pentru care noi am ajuns, în general, aici. Dăm vina unii pe alții. Hai să ne privim în față, în ochi! Fiecare guvernare, în felul său, a făcut și lucruri bune, a făcut și lucruri rele.
Dacă mineritul este în situația în care este astăzi, dacă noi în România aproape că nu mai avem extracție de neferoase, iar Cuprumin gâfâie cu nasul abia puțin deasupra apei, dacă nu mai avem nicio verigă care să prelucreze minereurile în țară și suntem nevoiți să le exportăm, răspunderea aparține tuturor, pentru că noi nu am avut un proiect național pe aceste teme.
Eu nu cred că este corect ca domnul Constantin Niță să fie acuzat că nu se întâmplă nimic în energie. Uitați-vă, de pildă, că au început privatizările prin bursă. Este un program care continuă și care este în termen. Extracția de huilă s-a debarasat de datoriile vechi și poate acum să facă o construcție, fie financiară, cu un investitor nou, fie o construcție tehnologică, cu posibilitatea extinderii termocentralei de la Paroșeni.
Am abordat frontal chestiunea taxei de cogenerare și a certificatelor verzi, pentru a nu diminua competitivitatea din economie – și aici Constantin Niță și-a asumat un mare risc de imagine, dar și l-a asumat în virtutea funcției pe care o are –, și în foarte scurt timp noi vom da o soluție și la această chestiune.
La Ministerul Economiei suntem într-o amplă acțiune de a redeschide extracțiile de la Remin, extracțiile de la Moldomin – Moldova Nouă, de a lărgi, prin decopertare, extracțiile de la Cuprumin și de a da o legislație nouă. Cred că în maximum două săptămâni Guvernul va elabora actul normativ prin care să permită redeschiderea minelor închise sau aflate în conservare.
De aceea ar fi nedrept să se spună altfel, mai ales că, după 4-5 luni, orice concluzie în privința unei guvernări este pripită.
Eu, stimate coleg, n-aș vrea să intru în această dezbatere.
Spuneți Niță și Vosganian. Niță și Vosganian guvernează din ianuarie. Hai să fim serioși!
Dacă dumneavoastră doriți ca noi să ne asumăm Bătălia de la Călugăreni și Răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan, putem să o facem, dar asta o facem printr-un registru de altă natură. Dacă doriți, facem un spectacol pentru întreaga țară. Să ne spuneți, să venim cu recuzita, să venim cu măști și să jucăm spectacole cu măști. Aici este vorba de o atitudine serioasă. Este vorba de două nume, de oameni care conduc niște instituții și care nu au primit ca testament nimic de la înaintașii lor. Nu știu vreun document în care domnul Videanu sau domnul Ariton să scrie: „Stimate domnule Vosganian, las vouă moștenire creșterea limbii românești și a patriei cinstire.”