Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 septembrie 2013
Informare · respins
Tinel Gheorghe
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Interpelarea mea se adresează Ministerului Dezvoltării Regionale, domnului ministru Dragnea, și se referă la modalitatea sau, eu știu, posibilitatea de a finanța în continuare lucrările începute pe OG nr. 7, pentru că foarte multe localități din colegiul meu, și am în forma scrisă, le enumăr acolo, cu procent, perioadă de începere a lucrărilor, procentul de finanțare și stadiul actual al lucrărilor, sunt în stadiul de a aștepta finalizarea și recepția lucrărilor. Și din acest motiv am adresat această interpelare, pentru că, dacă nu se finalizează, sunt lucrări începute din 2006, există riscul ca miliardele de lei investite să se ducă pe apa sâmbetei. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.