Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Tinel Gheorghe
Discurs
## Domnule președinte,
Două lucruri vreau să precizez de la tribuna Parlamentului.
În primul rând că nu găsesc în Regulamentul Camerei Deputaților articolul care precizează că dumneavoastră, în calitate de președinte de ședință, puteți chema la ordin președinte de comisie și un membru al Guvernului pentru explicații, în condițiile în care și membrul Guvernului, și președintele comisiei s-au pronunțat pe actul normativ respectiv.
Al doilea lucru e că membrul Guvernului nu poate cere, de la această tribună, retrimiterea la comisie. În cel mai rău caz, fie liderul de grup, fie președintele comisiei de specialitate.
Și noi observăm că există distorsiuni între Guvern și comisie și chiar la dezbateri generale am fi avut un punct de vedere pe acest aspect. Dar dacă liderul de grup, unul din liderii de grup ai USL sau președintele de comisie vrea să solicite reîntoarcerea la comisie, așteptăm și noi această solicitare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.