Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
Mulțumesc, domnule deputat. Stimați colegi,
Intrăm în dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi. La poziția 4, conform ordinii de zi, trebuie să dezbatem Proiectul de lege pentru modificarea părții introductive a alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
Întrucât raportul nu l-am primit încă, vă rog să fiți de acord să amânăm dezbaterea până la ora la care raportul va fi depus pe masa de lucru a dumneavoastră.
Am rămas la poziția 10 din ordinea de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2011 privind măsuri economice pe anul 2011 la nivelul unor operatori economici.
Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, ne aflăm în procedură de urgență. Vom trece de îndată la dezbaterea lui.
Din partea inițiatorului, domnul secretar de stat Ion Ghizdeanu.
Domnule ministru, vă rog să precizați punctul de vedere al inițiatorului.
## **Domnul Ion Ghizdeanu** _– președintele Comisiei Naționale de Prognoză_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,
Proiectul de lege are în vedere prelungirea termenului și propune prelungirea termenului de la 31 decembrie 2010 la 31 decembrie 2011 pentru retribuirea directorilor generali, directorilor regiilor autonome, societăți și companii naționale și societăți comerciale la care statul sau unitatea administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, respectiv limitarea acestora la nivelul unui secretar de stat.
De asemenea, pe aceeași perioadă, se prelungesc și drepturile de care beneficiază reprezentanții statului din unitățile administrativ-teritoriale în cadrul oricăror organe, comitete, comisii sau orice alte asemenea structuri înființate de organele constitutive ale operatorilor economici, filialele acestora.
Față de cele de mai sus, Ministerul Finanțelor Publice susține adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2011 privind măsuri economice pe anul 2011 la nivelul unor operatori economici. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.