Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 februarie 2012
Declarații politice · respins
Ioan Oltean
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule deputat.
Stimați colegi, Nu mai avem alți distinși prieteni și colegi care să își susțină de la tribuna Camerei declarațiile politice.
Am să dau citire celor care și-au înaintat spre înregistrare declarațiile politice în scris.
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnii deputați: Florian Daniel Geantă, Cosmin Mihai Popescu, Constantin Severus Militaru, Valentin Rusu, Eugen Constantin Uricec, Ioan Balan, Stelică Iacob-Strugaru, Ștefan Daniel Pirpiliu, Silviu Prigoană, Călian Petru și Ciobanu Gheorghe.
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, următorii deputați: Ion Stan, Ana Gheorghe, Ion Dumitru, Marian Ghiveciu, Valeriu Zgonea, Ion Călin, Bogdan Ciucă, Ghiorghe Vasile Gliga, Gheorghe Ciocan, Florin Iordache, Laurențiu Nistor, Vasile Popeangă, Aurel Vlădoiu, Constantin Sorin Stragea, Luca Florin Ciprian, Iuliu Nosa, Dorel Covaci și Neculai Rățoi.
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, următorii deputați: Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Gheorghe Dragomir, Mihai Aurel Donțu, Andrei Dominic Gerea, Mihai Lupu, Horea Dorin Uioreanu, Radu Stroe, Gigel Știrbu, Mariana Câmpeanu, Grațiela Leocadia Gavrilescu și Mircea Irimescu.
Din partea Grupului parlamentar de independenți: domnii deputați Dan Ilie Morega, Ioan Munteanu.
În total, 42 de deputați au depus în scris declarațiile politice, dintre care 31 reprezintă opoziția, ceea ce înseamnă că nu se află în grevă deputații partidelor aflate în opoziție, ci, dimpotrivă, lucrează din plin la declarații politice.
Stimați colegi...
Da. Domnul Mircea Dușa, liderul PSD.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.