Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2007
Informare · informare
Ioan Oltean
Discurs
Mulțumesc, domnule deputat.
Țin să precizez că, în conformitate cu art. 175 din Regulamentul Camerei Deputaților, miniștrii interpelați sau secretarii de stat desemnați de aceștia au obligația să participe la ședința consacrată răspunsurilor la interpelări. Spun aceasta pentru că nu avem niciun fel informație legată de reprezentantul Ministerului Internelor și Reformei Administrative care ar fi trebuit să fie prezent astăzi pentru a prezenta răspunsurile la solicitarea deputaților Nicolae Păun, din partea minoriților naționale, și Ioan Țundrea, din partea Partidului Conservator. Dar, cum nici deputații nu sunt prezenți, vina se împarte pe din două și sperăm că la următoarea ședință vom avea prezența necesară.
Nemaiexistând alte puncte pe ordinea de zi, îngăduiți-mi să declar închisă ședința consacrată răspunsurilor la interpelări și să vă doresc tuturor o seară bună și pe mâine.
Iertați-mă, chiar în timp ce declaram ședința închisă... Vă cer scuze eu, domnule secretar de stat, nu v-am observat!
Îl avem prezent pe domnul secretar de stat Marian Pătuleanu, din partea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu îi avem în schimb prezenți pe cei doi deputați care au adresat interpelări domnului ministru.
În consecință, o să vă rog, domnule ministru, să le lăsați în scris la secretariatul Camerei.
Noi vă mulțumim frumos și vă dorim o seară bună în continuare!
## _Ședința s-a încheiat la ora 18,52._
**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR**
„Monitorul Oficial“ R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea“ București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 318.51.29/150, fax 318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru vânzări și relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 411.58.33 și 410.47.30, fax 410.77.36 și 410.47.23 Tiparul: „Monitorul Oficial“ R.A.
&JUYDGY|202788]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 165/13.XII.2007 conține 8 pagini.**
Prețul: 2,00 lei
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.