Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 aprilie 2013
other · respins
Ioan Oltean
Discurs
Mulțumesc, domnule deputat.
Țin să vă reamintesc, stimați colegi, că durata unei intervenții este de trei minute.
De asemenea, pentru a evita orice fel de discuție, precizez următorul lucru: ordinea pe care o respect în luarea de cuvânt este cea pe care mi-a înaintat-o Secretariatul tehnic și stabilită de către acesta, în funcție de comunicarea făcută de grupurile politice parlamentare, încercând să mențin un echilibru între cei ce iau cuvântul din partea puterii și cei ce iau cuvântul din partea opoziției. Doar în situații excepționale, când un coleg solicită luarea cuvântului mai repede decât e înscris pe ordinea de zi din motive absolut obiective, se întâmplă o asemenea excepție.
În rest, respect întru totul ordinea înscrisă pe listă, repet, depusă de către Secretariatul tehnic.
Îl rog în continuare să poftească și să-și prezinte declarația pe domnul deputat Romeo Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și se pregătește domnul Ion Răducanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
Domnule coleg, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.