Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Adrian Solomon
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
A explicat domnul Márton Árpád atât de bine esența acestor modificări, încât poate ar fi mai bine să îi facă direct la Târgu-Mureș lucrurile acestea și domnului Pașcan, poate ar înțelege despre ce este vorba.
Nu numai că n-am... Noi din 2015 analizăm și reanalizăm și Curtea ne-a retrimis-o o dată la reanalizare. Dacă nici după aproape trei ani nu putem să spunem că am analizat cu atenție acest text înseamnă că domnul Pașcan este în eroare. Îi spun numele pentru un drept la replică. Sper să-l folosească.
Ceea ce trebuie spus, înainte de toate, pe lângă prezumția de nevinovăție, se întâmplă și..., asta-i viața. Ne demonstrează, cu atâtea cazuri în ultima vreme, că mulți funcționari au fost ținta unor abuzuri din partea unor delatori și din partea unor procurori, trimiși în judecată, achitați, în cele din urmă, de către instanțe.
Ce se întâmplă cu perioada când, conform legii, au fost suspendați din raporturile de serviciu și n-au avut drept de muncă? Prin urmare, acei oameni au dreptul la despăgubiri din partea instituțiilor publice care i-au pus să șomeze fără drept de muncă.
Din punctul nostru de vedere, inclusiv cei asupra cărora planează o oarecare bănuială, dar care se bucură de prezumția de nevinovăție, trebuie să aibă dreptul la muncă, nu trebuie să-i condamnăm _a priori_ la sărăcie și la pauperizare, ci trebuie să avem grijă ca ei să nu influențeze prin locul de muncă pe care îl au bunul mers al cercetărilor.
De aceea, forma finală a celor două comisii este una corectă, una care vine în sprijinul cetățenilor cu drept de muncă din această țară și cu toate drepturile constituționale, inclusiv acea prezumție de nevinovăție.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.