Costică Canacheu

Mulțumesc, domnule președinte.

A fost clar, de la ședința precedentă, că discutăm pe acest amendament.

Acum folosesc prilejul și pentru un drept la replică. Mi-a fost pronunțat numele. Suntem într-o situație fericită. Putem să discutăm această lege, pentru că nu mai e proiect de lege, cunoscând conținutul ei. E de atâta vreme în dezbatere, sunt atât de bine cunoscute opiniile noastre aici, la București.

Avem un precedent. În 2001, de la această tribună, prezentam o declarație politică în legătură cu sprijinul pe care îl ceream delegației noastre la Consiliul Europei pentru a fi apărat arhitectul Sotir Bleța de la Atena, care era la Atena judecat și condamnat pentru că susținea existența limbii armâne în Grecia. Și primeam aplauzele plenului Camerei. Suntem acum în situația să spunem că ce aplaudam în 2001 nu mai e valabil în 2007, că limba armână nu există și că e doar o extensie. Nu e cazul să vorbim de aromâni ca români, că sunt frați, că sunt apropiați, că au o istorie recentă comună, că o parte dintre aromâni sunt aici și sunt buni cetățeni ca în oricare altă parte, asta este evident. Că între noi ne identificăm fiecare după obiceiuri, tradiții, reguli, că mie mi se spune de mic machidonule, macedoneanule, și tot așa... Sunt lucruri de o notorietate necontestabilă. Nu trebuie pusă patimă în ceea ce este evident.

Când vorbim despre...

Am închis acum, domnule președinte, Vă mulțumesc.