Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Declarații politice
Tudor Ciuhodaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Aceasta nu este o declarație politică. Nici nu are cum să fie atât timp cât, de fiecare dată, marțea, vorbesc în fața unei săli goale. Probabil că de aceea Guvernul legiferează, iar rolul Parlamentului este trecut în derizoriu. Repet, nu este o declarație politică, este doar o invitație către reprezentanții puterii de a-și păstra și a-și respecta promisiunile din campanie. De aceea, îi invit pe aceștia, pe 27 mai, la Bârlad, la mitingul împotriva gazelor de șist. Pot să vină și cu elicopterul, așa cum vin la întâlnirile de partid, sau pot să-i trimită pe cei 10 parlamentari de Vaslui care, în urmă cu un an, plângeau de mila bârlădenilor, de mila vasluienilor și militau împotriva gazelor de șist.
Guvernul Ungureanu a căzut printr-o moțiune de cenzură ce prevedea interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist. Dar acum, pe criterii doar de ei știute, opinia guvernamentală s-a schimbat la 180 de grade.
Domnule președinte, îi aștept pe toți la Bârlad. Au de dat explicații. Există 14 localități în care gazele de șist au fost interzise. Avem un proiect de hotărâre de consiliu local, la Bârlad, prin care se interzice valorificarea gazelor de șist și sunt convins că Guvernul nu va plagia proiectul meu de lege privind interzicerea gazelor de șist pe suprafața României.
Până una-alta, domnule președinte, remarc că vorbim singuri, pentru că suntem prea puțini în această sală și nimeni nu ascultă dorințele parlamentarilor și, implicit, ale cetățenilor.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.