Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 mai 2012
procedural · adoptat
Lucian Nicolae Bode
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte al Senatului. Doamnelor și domnilor colegi parlamentari, Doamnelor și domnilor miniștri desemnați,
Domnule prim-ministru desemnat,
La prima vedere, mai exact parcurgând Capitolul IV din Programul de guvernare, alocat economiei, comerțului și mediului de afaceri, program pentru care prim-ministrul desemnat solicită azi Parlamentului votul de învestitură, am avut sentimentul că am în față Programul de guvernare cu care a fost învestit Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. Astfel, citez din Programul de guvernare: „Implementarea Legii privind guvernanța corporatistă, implementarea legislației europene (Pachetul III – Energie), continuarea procesului de privatizare, finalizarea proiectelor naționale de interes strategic în sectorul energetic, cum ar fi Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă sau Hidrocentrala Tarnița, Lăpuștești”.
Analizând, însă, cu atenție acest capitol din Programul de guvernare, cam puțin două pagini pentru economie, comerț și mediul de afaceri, constat cu regret faptul că acest program a fost scris „împreună cu domnul Antonescu, în mașină, pe drumul de la București la Brașov”, așa cum, de altfel, se pare că au fost desemnați și membrii Cabinetului Ponta.
Cred că altfel ar fi stat lucrurile dacă ați fi avut curiozitatea să-l consultați pe colegul dumneavoastră, domnul deputat Iulian Iancu, un specialist al sistemului energetic, un fel de diriginte al sistemului energetic, care până mai ieri ne explica de la tabla din sălile de curs ale „Antenelor” domnului Voiculescu cum va revigora acest sistem USL, odată ajuns la guvernare, sau dacă l-ați fi consultat pe un alt coleg de-al dumneavoastră, domnul senator Șova, care și Domnia Sa a avut contacte, mai exact contracte, ce-i drept, de consultanță juridică cu complexurile energetice. Ca să nu mai vorbim de expertiza pe care ar fi putut să v-o pună la dispoziție fostul dumneavoastră coleg, domnul Dan Ioan Popescu, părintele spiritual al contractelor cu „băieții deștepți” din energie.
E, nu v-ați consultat cu niciunul dintre cei enumerați mai sus și mă văd nevoit să vă corectez. Astfel, vă propuneți să implementați legislația europeană în domeniul energiei, Pachetul III – Energie, ceea ce este un lucru bun, dar, totodată, vă propuneți să treceți ANRE în subordinea Parlamentului.
Stimați colegi,
Legea energiei este în Parlament, Camera Deputaților fiind Cameră decizională, deci Parlamentul va decide unde rămâne ANRE, și nu Guvernul.
Vă propuneți să accelerați procesul de finalizare a proiectelor de interes strategic în sectorul energetic, cum ar fi Rovinari, Iernut și altele.
## Stimați colegi,
Construcția Grupului energetic de la Rovinari nu mai este în stadiul de proiect. În 24 aprilie 2012 s-a demarat, s-a semnat contractul cu investitorul, cu o companie din China, care va executa acest grup energetic în valoare de 800 de milioane de euro și care va produce minimum 500 de megawați.