Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2007
other · respins
Ion Florescu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Am două întrebări și o interpelare.
Prima întrebare este adresată domnului ministru Varujan Vosganian, Ministerul Economiei și Finanțelor.
Predarea haldelor de steril în circuitul agricol sau silvic, după caz, se derulează foarte lent. În legătură cu această stare de lucruri, rog să fiu informat dacă ministerul are o evidență clară, pe județe, din care să rezulte suprafețele de teren afectate de halde. Dacă răspunsul este afirmativ, rog să-mi fie comunicată o asemenea situație. Mă interesează, în mod deosebit, județul Gorj.
A doua întrebare este adresată domnului ministru Ludovic Orban, Ministerul Transporturilor.
Rog să fiu informat dacă se are în vedere o intervenție, respectiv, o reparație la drumul național care traversează Parângul. Mă interesează, mai ales, tronsonul Novaci–Rânca. De menționat că mai ales ultimii 5 kilometri, înainte de stațiunea Rânca, sunt totalmente impracticabili. Fac mențiunea că la Rânca urcă, la fiecare sfârșit de săptămână, mii de oameni, starea actuală a drumului necesitând o intervenție rapidă.
Interpelarea este adresată tot domnului ministru Ludovic Orban, Ministerul Transporturilor.
## Obiectivul și motivarea interpelării:
DN 67 Turnu Severin–Goranu a fost cuprins în programul de reabilitare primară, etapa întâi. Lucrările au fost sistate în luna noiembrie 2004, din cauza scăderii temperaturii, și nu s-au mai reluat. Am sperat că se vor relua în 2005, am avut promisiuni pentru anul 2006, la fel, pentru anul 2007.
Vă întreb, domnule ministru, oare, pentru anul 2008 gorjenii vor avea parte de onorarea promisiunilor privind reabilitarea tronsonului cuprins între kilometrul 62 și kilometrul 84, tronson care a rămas nereabilitat? Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.