Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 iunie 2008
Informare · informare
Valer Dorneanu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am inversat puțin ordinea lucrurilor crezând că este vorba și de o propunere legislativă, nu de un proiect de lege.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului să susțină acest proiect.
## **Domnul Kovacs Carol Emil** _– secretar de stat_
## _la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Ministerul Culturii și Cultelor, în numele Guvernului, vă propune adoptarea acestui proiect legislativ, având în vedere că acesta își propune să sprijine funcționarea pe mai departe a unităților de cult cu venituri reduse, prin acordarea unui sprijin suplimentar personalului de cult care înțelege să-și desfășoare activitatea în condițiile grele determinate de lipsa mijloacelor materiale, precum și să stabilească criterii transparente pentru acordarea acestui sprijin și să fixeze numărul de posturi care va beneficia de această suplimentare.
Tot prin acest proiect de act normativ, așezăminte religioase românești din afara granițelor, care desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor, indiferent de cultul recunoscut de care aparțin, au posibilitatea să beneficieze de sprijin de la bugetul de stat.
Datorită extinderii sferei beneficiarilor, a fost propusă și suplimentarea sumei constituind sprijinul total lunar acordat. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.