Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Georgian Pop
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Antevorbitorul meu făcea referire aici la respectarea regulamentului. Știți, cum spunea și Arghezi, „Una spunem și alta fumăm.”
În sală se întâmplă exact contrariul. Regulamentul ne spune foarte clar: pentru a fi dezbătut un raport al unei comisii este distribuit parlamentarilor cu trei zile înainte. Raportul respectiv se distribuie acum, în acest moment, contrar dispozițiilor regulamentului, în sală.
Dar ce am constatat: la fel cum președintele Comisiei de regulament și-a încurcat hârtiuțele în graba lui de a valida o chestiune neregulamentară, la fel se întâmplă și în plen, în momentul de față, cu Regulamentul Camerei Deputaților, care este călcat în picioare.
O să fac câteva referiri și la fondul acestor hotărâri.
Stimați colegi din arcul majorității parlamentare care ați rămas în momentul de față în sală,
Vreau să fac și o precizare tehnică: sunt în sală pentru că respect atribuțiile administrative de secretar de ședință. Din punct de vedere politic, sunt solidar cu colegii mei care au ieșit din sală, dar, repet, sunt în calitate de secretar de ședință.
Prin cele două proiecte de hotărâre distribuite acum trei secunde în plenul Camerei Deputaților se va produce, dacă acestea vor ajunge să-și producă efectele, cel mai mare rău care a fost făcut vreodată Parlamentului român. De ce spun acest lucru? Pentru că un concept fundamental din Regulamentul Camerei Deputaților, recunoscut și prin deciziile Curții Constituționale, se referă la compoziția politică inițială. Aceasta reflectă voința electoratului și conferă Parlamentului stabilitate. Dacă renunțăm la acest concept, cum se propune prin aceste două hotărâri, catastrofale pentru democrația din România, vom transforma Parlamentul României într-o mare loterie națională, pentru că, exact cum e și în reclama de la Loteria Națională, în fiecare duminică, nicio problemă, mai putem alege o dată, putem schimba.
Și vreau să fac un apel către colegii de la PDL. Vă rog, stimați colegi, uitați-vă la televizor! Cei mai mulți nemulțumiți față de propriul partid în momentul de față sunt de la dumneavoastră. S-ar putea ca în zilele următoare să mai plece. Ce facem? Modificăm configurația care dă stabilitate Parlamentului în fiecare săptămână pentru că unii pleacă? Ne-am propus cu toții că, printr-un vot uninominal, vom încerca să controlăm migrația politică, dar nu facem decât să o legiferăm, să o ridicăm la rang de virtute.
Cred că e o gravă greșeală și fac apel la conștiința dumneavoastră individuală de a respinge aceste două hotărâri care sunt cel mai mare rău care se face în momentul de față democrației din România.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.