Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 noiembrie 2015
procedural · respins
Petru Movilă
Aprobarea modificării programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Apreciez faptul că de la Grupul PSD am primit un minut astăzi, pentru că tema este foarte importantă.
Chiar dacă nu sunt inițiator, proiectul de lege inițiat de colegii mei, de colegii noștri este un proiect de lege principial corect, un proiect de lege care vine să așeze într-o normalitate comportamentul băncilor, pornind de la ideea că, oricum, la semnarea unui contract de credit, valoarea pe care băncile o solicită este măcar 1,5 ori valoarea creditată,
împrumutată, de la faptul că băncile, atunci când executau clienții, niciodată, cel puțin eu nu am văzut să pornească executarea, vânzarea bunului de la o valoare de piață și de regulă pornește vânzarea de la valoarea debitului pe care o au de recuperat. Cum spuneam, principial este corect acest proiect de lege. Și eu, și colegii mei din Mișcarea Populară îl vom vota.
Mulțumesc și felicitări pentru colegii care au avut această inițiativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.