Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 decembrie 2015
other
Marian Neacșu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Aproape că am împlinit elementul formal și doresc ca lucrul acesta să-l cunoască toți liderii de grup și parlamentarii care sunt în sală, dar mai ales cei care nu sunt în sală, în momentul acesta: la ora 14.00, după cum bine vă este cunoscut, va fi o ședință de plen a Camerei Deputaților, avem 3 sau 4 proiecte de dezbătut, dar ele vor fi urmate de votul final.
Deci, cei care sunteți în sală, la ora 14.00 să fiți în sală, iar liderii de grup, ceilalți, cu care nu am apucat încă să vorbesc, și vă informez cu ocazia aceasta, domnule președinte, că am vorbit cu toți cei care sunt prezenți în sală, de la Cameră, își vor anunța colegii pentru votul final de la 14.00... 14.15.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.