Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iunie 2015
other · respins
Sorin Avram Iacoban
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Aș vrea să completez ceea ce spunea antevorbitorul meu cu faptul că prin această Ordonanță nr. 2/2015 modificăm art. 18[1] lit. b) din Legea nr. 69/2000, Legea sportului, dând astfel posibilitatea structurilor sportive locale organizate ca structuri nonprofit să poată fi finanțate pentru activități sportive locale, regionale, naționale și internaționale în vederea îmbunătățirii, pregătirii și participării la competiții a sportivilor.
De asemenea, așa cum recomandă și Uniunea Europeană, dăm posibilitatea administrației publice locale să se implice în vederea asigurării resurselor pentru toate tipurile de cheltuieli, inclusiv cele de natură salarială, în vederea promovării structurii sportive, în vederea selecției sportivilor, pregătirii sportivilor, organizării de activități și evenimente sportive.
Iată o măsură foarte bună pe care o apreciem cu toții cei din lumea sportului și cred că această ordonanță trebuie votată și pentru acest aspect. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.