Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 octombrie 2011
Declarații politice · adoptat
Anghel Stanciu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Având în vedere popularea sălii și dorința tuturor celor care vor să ia cuvântul, vă rog să-mi permiteți, vizavi de importanța subiectului, să fiu mai scurt, așa cum m-ați rugat, față de altădată.
Distinse domnule președinte, Onorat prezidiu,
Stimate doamne și stimați domni deputați, Domnilor miniștri,
Cu îngăduința dumneavoastră, inclusiv a domnului președinte de ședință, voi expune astăzi conținutul unei scrisori deschise, adresată domnului ministru Daniel Petru Funeriu – ministrul educației naționale, cercetării științifice și tineretului – privind alocarea a 1% din produsul intern brut pentru cercetare științifică.
## Excelență,
Cunoașteți versurile „Munții noștri aur poartă / Noi cerșim din poartă-n poartă”.
Iată, concret și în sinteză, drama României și a românilor, cuprinsă în aceste celebre versuri: o țară bogată, binecuvântată de Dumnezeu, cu mare, râuri, câmpii, dealuri și munți împăduriți, cu aur nativ, sare, gaze și petrol, nepuse eficient în valoare, și nu de puține ori în interesul altora decât al românilor.
Astăzi însă, domnule ministru, voi vorbi despre un alt fel de aur, aurul cenușiu, care ar trebui să fie fructificat și concretizat în inteligența nativă a românilor, respectiv în cercetarea științifică. Căci, domnule ministru, cercetarea științifică, în ciuda aparențelor, nu reprezintă activitatea celor cu halate albe, visători și care caută piatra filozofală. Dimpotrivă, aceasta constituie, fără niciun fel de parti-pris, cheia progresului.
Progresul este adevăratul motor al dezvoltării, competitivității, bunăstării, fundamentat și făcut posibil numai prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare. Conștiente de aceasta, țările europene au inițiat în anul 2000 „Agenda Lisabona” – o strategie comună, țintită spre transformarea Uniunii Europene într-un spațiu bazat pe cunoaștere, cel mai dinamic și mai competitiv din lume.
În acord cu responsabilitățile României care au decurs din „Agenda Lisabona” privind creșterea competitivității economice, România, prin dosarul de preaderare – Capitolul XVII – „Cercetare științifică”, s-a angajat să atingă țintele europene prin: creșterea treptată a fondurilor publice alocate cercetării științifice până la nivelul de 1% din PIB, respectiv în anul 2010, să determine și să identifice cheltuirea pentru inovare, dezvoltare și cercetare până la 2% din PIB, din media economică, până în 2015.
În acest scop, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, în guvernarea Partidului Democrat Liberal cu UDMR și PC, din anul de grație 2005, și-a asumat și legiferat un program ambițios de armonizare a politicilor naționale cu cele dezvoltate la nivel european, bazat pe următoarea planificare a alocațiilor bugetare: 0,26 din PIB în 2005, 0,38 în 2006, 0,5 în 2007, 0,69 în 2008, 0,86% în 2009 și, respectiv, atingerea țintei europene de 1% în 2010.