Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2015
Informare · Trimis la votul final
Ovidiu Cristian Iane
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Avem un raport comun asupra Proiectului legii serviciului de administrare a domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale.
Senatul a respins proiectul de lege.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia pentru industrii și servicii au fost sesizate spre dezbatere și avizare în fond, în procedură obișnuită, cu proiectul Legii serviciului de administrare a domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale.
La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și avizul favorabil al Consiliului Economic și Social.
Cu toate acestea, examinarea proiectului de lege a avut loc în ședințe separate, în conformitate cu prevederile art. 61 și art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat. Comisia pentru industrii și servicii a examinat proiectul de lege și, în ședința în care a fost examinat proiectul de lege, din numărul total de 34 membri ai Comisiei pentru industrii și servicii au participat la ședință 32 de deputați.
Astfel, comisiile au hotărât, cu majoritate de voturi și o abținere, respingerea Proiectului legii serviciului de administrare a domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale, deoarece unele dintre modificările propuse sunt în contradicție cu prevederile Legii serviciilor comunitare nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.