Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 septembrie 2017
Informare · informare
Radu Cosmin Preda
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Aviz comun privind numirea doamnei Doina Gradea în funcția de director general interimar al Societății Române de Televiziune
Ca urmare a respingerii Raportului de activitate și a contului de execuție bugetară ale SRTV pe anul 2016 și a hotărârii Camerelor reunite ale Parlamentului, Comisia pentru cultură și media a Senatului și Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților s-au reunit în ședință comună, în ziua de 27 septembrie 2017, pentru audierea doamnei Doina Gradea, în vederea numirii în funcția de director general interimar al Societății Române de Televiziune, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările ulterioare.
Doamna Doina Gradea a făcut o scurtă prezentare a activității sale și a răspuns întrebărilor formulate de membrii celor două comisii.
După încheierea dezbaterilor, comisiile reunite au avizat favorabil, cu unanimitatea voturilor parlamentarilor prezenți în sală – 18 voturi pentru –, candidatura doamnei Doina Gradea pentru funcția de director general interimar al Societății Române de Televiziune.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.