Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 decembrie 2018
Declarații politice · respins
Laurențiu Dan Leoreanu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața!
Bună dimineața, stimați colegi!
Declarația mea politică este legată de activitatea din această săptămână, de controversata Lege a pensiilor.
Modificarea modului de calcul al pensiilor publice a provocat numeroase discuții în societate și numeroase întrebări în rândul categoriei vizate. Din discuțiile pe care le-am avut cu pensionarii, principala problemă este aceea că de la 1 ianuarie 2019 pensia nu se va mări cu indicele de corecție dat de inflație și de creșterea salariului mediu brut, ci se va majora peste multe alte luni, adică tocmai de la 1 septembrie, potrivit noii formule de calcul.
Mai mult, în ciuda faptului că argumentul PSD–ALDE este acela că mărirea de peste câteva luni este mai mare decât o eventuală majorare de la 1 ianuarie, acest lucru nu este adevărat. Deoarece una vorbim despre o mărire de la 1 ianuarie, pe 12 luni, și alta despre una de doar patru luni, de la 1 septembrie. Asta înseamnă că pensionarii vor avea o iarnă foarte grea, pentru că toate se scumpesc: medicamente, curent, combustibil, gaz, iar pensionarii vor fi cei care duc greul incompetenței acestei guvernări.
Potrivit calculelor făcute de experți, peste 60% dintre beneficiarii sistemului de pensii din România vor primi pensia minimă. Pentru generațiile viitoare, în actuala formă, Legea pensiilor generează numeroase inechități. Mai exact, chiar dacă ai avut contribuții diferite, vei avea pensie la fel ca o persoană care a plătit la nivelul salariului minim pe economie. Dacă vei avea 15 ani de contribuții la pensie, vei avea aceeași pensie minimă, chiar dacă ai plătit contribuție la salariul minim pe economie sau ai plătit contribuție la salariul mediu pe economie. Dacă ai un stagiu de cotizare de 25 de ani, atunci toți cei care vor avea contribuții între salariul minim și 75% din salariul mediu vor primi tot pensia minimă aferentă celor 25 de ani de contribuții. Iar la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, fie că vei contribui la salariul minim, fie că vei contribui la 60% din salariul mediu, vei primi pensia minimă aferentă acestei categorii.
De asemenea, o altă inechitate provine din faptul că salariații care au lucrat în cele mai grele condiții, și anume în grupa I și grupa II de muncă, sunt dezavantajați de noua formulă de calcul prevăzută în noua lege. Pe noua lege, pentru o persoană care a lucrat în grupa I de muncă, adică în cele mai grele condiții, la un număr de 60 de puncte, înmulțit cu 75 de lei punctul de pensie, pensia este de 4.500 de lei. În actualul cadru legislativ, pentru un stagiu complet de cotizare pentru o persoană care a lucrat în grupa I de muncă, rezultă o pensie de 5.500 de lei. Practic, pe noua lege, un astfel de pensionar, care a muncit în condiții grele, pierde 1.000 de lei.
În plus, potrivit noii legi, este o nedreptate că o persoană căreia i s-a reținut contribuția pentru pensii, dar aceasta nu a fost virată la bugetul de asigurări sociale, nu va primi pe acea perioadă pensie. În acest caz, nu stă în puterea sa să intervină sau să remedieze lucrurile. Statul nu a creat un mecanism legitim care să îl protejeze pe cetățean.