Mircea Irimescu

Mulțumesc, domnule președinte.

Bună dimineața!

Dacă declarația anterioară a arătat amărăciuni ieșene, îndrăznesc să vă supun și eu atenției o declarație cu amărăciuni bucovinene.

## Stimați colegi,

De vreo doi ani, mai ales în preajma sărbătorilor, principalele mijloace media audiovizuale cheamă turiștii în Bucovina, asemuind-o locurilor încântătoare de pe pământ. Încă puțin și naivii ar putea crede că au localizat chiar Raiul.

Benefică, poate, promovării unei industrii locale în acest domeniu, acțiunea dăunează prin deformarea modului de percepție a problemelor provinciei istorice în discuție. Persoanele mai puțin informate înțeleg că Bucovina înseamnă județul Suceava (ba unii îi includ și pe botoșăneni) și că aici sunt mănăstirile pictate ale domnitorilor moldoveni.

În realitate, Bucovina este una dintre cele mai complexe drame românești, care se petrece sub ochii noștri. Ea aparține României doar printr-o suprafață ce reprezintă 2/3 din județul Suceava, restul, mai mult decât partea noastră, inclusiv capitala, orașul Cernăuți, aparține Ucrainei, care a moștenit efectele rapturilor sovietice din 1940 și 1944. Oricât de informat ar fi, nimeni nu poate înțelege spiritul Bucovinei dacă nu a călătorit în nordul înstrăinat și nu a vizitat Cernăuțiul, al treilea oraș (după București și Chișinău) din România întregită.

Sporul de civilizație față de restul județelor Moldovei al acestei regiuni este evident. Cauza nu se datorează numai efectului benefic al apartenenței timp de un veac și jumătate la spațiul geopolitic al Europei Centrale. Zonă a capitalelor Moldovei din secolele de glorie ale statalității sale, aici au funcționat școli, s-au tipărit cărți și s-au ridicat monumentele aflate astăzi în lista patrimoniului mondial întocmită de UNESCO. Cine nu crede, ar fi bine să se întoarcă la scrierile lui Dimitrie Cantemir, pentru a se convinge.

În anul 1997, când s-a semnat Tratatul cu Ucraina, conducerea de atunci a țării a făcut o intensă propagandă faptului că, deși obligată să facă „sacrificii istorice”, România va avea de câștigat de pe urma acordului de bună vecinătate cu fosta Republică Sovietică. Se susținea că actul parafat va aduce minorităților din cele două țări (ucraineană din România, respectiv română din Ucraina), drepturi la nivelul standardelor europene. Mai mult, Universitatea din Cernăuți va deveni multiculturală, cu grupe de studiu în limba română (ceva de genul Universității din Cluj).

Cât de naive au fost autoritățile române se vede cu ochiul liber. Populația românească din Ucraina s-a simțit abandonată, iar odată semnat tratatul (și prelungit automat pe încă 10 ani, în 2007), Ucraina pur și simplu a suspendat discuțiile cu partea română privitoare la minorități. Nu s-a reușit nici măcar semnarea unei banale convenții de echivalare reciprocă a diplomelor, ceea ce-i transformă în șomeri pe toți tinerii nord-bucovineni cu studii superioare efectuate în România. În plus, sistemul de selecție a absolvenților de liceu din regiunea Cernăuți pentru obținerea de burse la universități românești a fost blocat de partea ucraineană și, practic, nu mai putem ajuta pe această cale comunitatea românească din nordul Bucovinei.