Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 septembrie 2016
Declarații politice · respins
Adrian Mocanu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața!
Declarația mea politică se numește „O situație gravă”. Aduc în atenția Camerei Deputaților o situație gravă care se petrece la Primăria Municipiului Buzău și care are un impact dur asupra câtorva sute de angajați ai Poliției Locale. Pretinzând că are în vedere aducerea la bugetul local a unor lichidități necesare efectuării de investiții în municipiu și arogându-și menirea de a îndrepta o serie de presupuse ilegalități comise de fosta conducere a unității administrativ-teritoriale, noul primar al municipiului Buzău, Toma Constantin, a anunțat că va disponibiliza sute de angajați ai Poliției Locale, pe considerentul că ar fi fost angajați ilegal. Această concluzie nu are suport juridic și administrativ, prezintă posibilități de interese ascunse care pot favoriza firmele private de securitate și lovește direct condițiile de trai ale celor implicați.
Domnul primar și-a făcut din subiectul respectiv o campanie de imagine în toată regula, campanie instrumentată și prin folosirea unor neadevăruri în declarațiile publice făcute pe acest subiect. În profund dezacord cu realitatea, Toma Constantin a afirmat că polițiștii locali au salarii uriașe, care depășesc peste 3.000 de lei.
Acțiunile domnului primar în acest caz sunt abuzive, ilegale și trebuie să înceteze. Însă, dincolo de aspectele legale ale chestiunii, care vor fi lămurite în instanța de judecată, situația de la Buzău este importantă mai ales în ceea ce privește soarta celor câteva sute de oameni afectați de interesele noului primar. Este inadmisibil să câștigi alegerile locale promițând crearea de locuri de muncă doar pentru ca, după finalizarea campaniei electorale, să începi să dai oamenii afară, fără suport legal.
M-am întâlnit cu peste 80 de reprezentanți ai Poliției Locale Buzău, care au reclamat abuzurile grave săvârșite de primarul PSD, Toma Constantin. Aceștia au reclamat faptul că primarul Toma face personal presiuni asupra directorilor unităților școlare din municipiul Buzău, cerându-le rezilierea contractelor cu Poliția Locală. Acest fapt este inadmisibil, excedează în mod clar competențelor primarului și se constituie într-o faptă care poartă numele de abuz în funcție. În lumina sesizărilor polițiștilor locali, semnalele publice potrivit cărora Toma Constantin încearcă favorizarea unor firme de pază pentru obținerea de contracte cu instituțiile publice capătă formă și credibilitate.
Având în vedere că acest caz are implicații grave ce țin de siguranța cetățeanului, este nevoie de o mediere legală și instituțională a situației pentru ca abuzurile de la Buzău să înceteze. Cer încă o dată primarului Toma Constantin, și de la tribuna Camerei Deputaților, să se ocupe cu adevărat de gestionarea administrației publice locale și să lase la o parte ilegalitățile și jocurile cu evidente mize financiare.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Deputat Mocanu Adrian, PMP.