Zisu Stanciu

Mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, dragi colegi!

Declarația mea politică se numește „Scrisoare deschisă către prietenul meu maghiar”.

Dragă prietene,

Scriu aceste rânduri în timp ce ascult, ce reascult pentru a mia oară Rapsodia ungară nr. 2 a lui Franz Liszt.

Ascultarea mă liniștește și mă bucură.

Mă liniștește începutul rapsodiei, maiestuos și sobru, venit parcă din pădurile umbroase ale Câmpiei Panonice.

Mă bucură oceanul de sunete și de senzații create de artist, luminișurile sonore, veselia debordantă și pofta de viață a sufletului vostru frumos, așa cum numai Liszt a știut să vi-l dezvăluie în această remarcabilă lucrare.

Mi-e drag preaplinul sufletului vostru care irumpe în fiecare frază muzicală a marelui Liszt.

Mă întristează însă, prietene, cerbicia unora dintre politicienii voștri, care vor cu tot dinadinsul să distrugă respectul nostru pentru voi, să murdărească locul lui Liszt din sufletele noastre. Mă întristează spiritul lor revanșard și revizionist, gesturile lor provocatoare și neelegante, ce nu se fac în niciuna din cancelariile lumii.

Mă neliniștește spectrul unui nou Târgu Mureș, unde să se dovedească, din nou, ca ungurul bătut cu bestialitate de români, de pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume, se dovedește a fi, în cele din urmă, un român bătut cu bestialitate de câțiva neoameni.

Mă neliniștește încercarea lor de a distruge tot ce am creat împreună în ultimii 23 de ani.

O parte din voi locuiți pe aceste meleaguri din negura vremurilor, așa cum, tot din negura vremurilor, locuiesc aici romi, sași, tătari, sârbi, turci, macedoneni și atâția alții. Pentru toți aceștia, țara mea e și țara lor, e țara-n care s-au născut, e țara-n care pentru prima oară au spus în limba maternă primul „Te iubesc” sau tot în limba maternă primul „szeretlek”.

E țara mea și, în egală măsură, e și țara ta! E țara noastră!

Și, fiindcă e țara noastră în egală măsură, dragul meu prieten, tot în egală măsură suntem datori să o respectăm, să o iubim, să-i cinstim numele și valorile, s-o vorbim de bine la Bruxelles sau aiurea și, mai presus de toate, să n-o trădăm, pentru că, prietene, trădarea de țară e la el de gravă ca trădarea de Iisus.

Nu acuz, ci doar constat cu amărăciune.

Constat că timp de 23 de ani unii dintre politicienii voștri și-au creat cariera politică încercând să ne dezbine, nu să ne unească, încercând să vă enclavizeze, încercând să vă convingă că trebuie să ne cereți pașaport când venim în Odorheiul Secuiesc și, dragul meu prieten, lucrul acesta nu-l putem accepta.

Nu putem accepta că, dacă vrei să mănânci un gulaș senzațional la Odorhei, trebuie să-l comanzi, musai, în ungurește. Nu putem accepta ca cetățeanul român din Odorhei să devină minoritar în propria lui țară.