Ionica Constanța Popescu

Mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, stimați colegi!

Declarația mea politică se intitulează „Cum să nu iubești anul electoral?!”

2008 este an electoral. 2009, nici el nu se dezminte. De la mic la mare, toată suflarea românească, și poate nu numai, își freacă mâinile mulțumită. Firmele de PR, de consultanță și marketing politic vor avea încasări. Firmele de producție de materiale promoționale vor importa în draci și vor invada piața românească cu umbrele, brichete, brelocuri, odorizante de mașină inscripționate, desigur, cu inițialele diferitelor partide. Media are deja reținute spațiile publicitare pentru campania acelorași partide. Firmele de transport, administratorii de site-uri și câți și mai câți așteaptă de 3 ani să se întâmple: să vină odată alegerile alea.

Dar, peste toate astea, probabil că cei care iubesc cel mai mult anul electoral sunt cetățenii țării, în special oamenii simpli, fără posibilități financiare ieșite din comun. Și cum să nu iubești anul electoral? Cum să nu-l aștepți ca pe o cireașă coaptă, cum să nu te bucuri de el și să-l aștepți cum își așteaptă copilașii părinții să vină de la serviciu pentru a le căuta în sacoșă după o ciocolățică sau un măr?

Cum să nu-l aștepți cu sufletul la gură când știi că, an electoral de an electoral, puterea, indiferent care este aceea, indiferent de partidul care se află la guvernare, nu te dezamăgește? Cum să nu iubești anul electoral măcar pe cât iubești o fată frumoasă al cărei chip îți umple sufletul de bucurie? Cum să nu iubești anul electoral când știi că el vine cu desaga plină?

Să luăm de exemplu anul acesta. Ce minune, ce bogăție... El vine cu căni inscripționate cu diverse nume și diverse partide, vine cu găleți, cu pui proaspeți, cu sacoșe pline cu zahăr, ulei, făină, vine cu pantofi, chiar dacă ei se dau unul înainte de vot și unul după ce faci dovada că ai votat cu partidul celui care își va întregi perechea de încălțări. Vine cu ajutoare! Am deschis mai devreme, ca în fiecare dimineață, site-ul unui ziar din județul pe care-l reprezint. Prima pagină, primele titluri: „Deponenții CEC primesc despăgubiri”, „Alocații și pentru tinerii de 18 ani”, „Suplimentarea ajutorului de încălzire” – sunt titluri care se regăsesc, de bună seamă, în majoritatea ziarelor din majoritatea județelor, pentru că sunt informații utile pentru cetățeni. Sunt decizii bune pentru cetățeni, departe de mine să le contest. Și cum aș putea oare să contest normalitatea despăgubirii deponenților la CEC pentru o mașină Dacia, când sunt autor al legii care prevede despăgubirea acestora? E drept, o lege inițiată acum doi ani, după demersurile de rigoare la Ministerul Finanțelor. Nu contest, ci mă bucur de acest succes al zecilor de mii de români care și-au depus economiile de o viață la CEC înainte de ʼ89 pentru a primi o mașină Dacia, pe care n-au mai primit-o vreodată. Este dreptul lor.

Însă memoria lucrurilor nu-mi dă pace și îmi aduce în minte răspunsul primit de la ministrul liberal Vlădescu atunci când i-am ridicat problema deponenților la CEC, solicitându-i despăgubirea acestora. Se fac acum, în 3 martie, 2 ani de când domnul ministru îmi răspundea că: „Despăgubirea de către stat a persoanelor care au depus bani la CEC în vederea achiziționării de autoturisme nu are temei, având în vedere faptul că accesul la sumele depuse nu a fost niciodată îngrădit titularilor depunerilor, aceștia fiind îndreptățiți să-și retragă sumele depuse oricând din momentul depunerii. Mai mult, o eventuală despăgubire constând în restituirea indexată a sumelor ar însemna îmbogățirea fără just temei a deponenților, prin acordarea de concesii care derogă și exced regimul general al depunerilor, unde rolul compensator îl are dobânda”; închei citatul fără alt comentariu decât că eu am cerut despăgubirea deponenților CEC cu doi ani înainte de alegeri. La acea vreme, Guvernul, prin reprezentantul său de la finanțe, fugea ca dracu’ de tămâie să nu cumva să-i „îmbogățească, fără just temei” pe deponenți.