Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 septembrie 2010
Declarații politice · adoptat
Cătălin Ioan Nechifor
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața tuturor!
Aș vrea să fac o declarație scurtă pe tema, o temă foarte importantă, „Reforma statului”.
Aș începe cu un preambul.
În ultima perioadă, lumea – atât în colegiu, cât și la Suceava – nu mă mai salută și îmi spune direct: „Domnule, când scăpăm de ăștia?”.
Reforma statului este un subiect foarte interesant, care s-a discutat în trecut, și în campanie electorală și în afara campaniei, și am văzut cum reforma statului prindea contur atunci când Traian Băsescu ne vorbea despre un Parlament unicameral, cu un număr redus de parlamentari.
Și iată că, încet-încet, acest Parlament unicameral redus începe să prindă contur.
Săptămâna trecută am văzut cu toții în plen că, la București, în Camera Deputaților, s-a instaurat un nou model de Parlament, un Parlament în care 70 de colegi de la PDL fac cât 180, asta înseamnă, dragi colegi, productivitate foarte mare, înseamnă că munca unui om înseamnă, de fapt, munca a doi oameni, pentru că matematica parlamentară la PDL este alta decât ceea ce știm noi.
Și iată că deputații PDL, cu foarte mare hărnicie, au depășit planul politic pe acest mandat, și iată că, de fapt, din păcate, România este pusă într-o situație jenantă, din nou. Se vorbește în Europa despre modul în care se fură în România. Corupția este un sistem pe care nu-l mai putem comenta și-l acceptăm așa cum e, și statul nu a făcut nimic, iar Traian Băsescu nu a făcut nimic în sensul ăsta până acum. Din păcate, acest sistem ticăloșit, această reformă a statului fără fond se pare că ne adâncesc într-o criză politică și economică, și se pare că finalul acestei crize este din ce în ce mai greu de intuit.
Vreau să vă spun că această reformă a statului nu se practică doar la București, doar în Parlamentul României. Reforma statului se practică foarte, foarte puternic și în teritoriu. Și vreau să vin cu un exemplu de la Suceava, unde președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, tot un pedelist de frunte, încalcă legea poate nu în același mod, atât de flagrant ca Roberta Anastase, dar își permite să-și bată joc de aleșii locali, își permite să-și bată joc de electoratul din Suceava și calcă, într-adevăr, legile în picioare.
Săptămâna trecută, în ziua de vineri, la o ședință publică a Consiliului Județean Suceava, am asistat la un circ făcut de către domnul Gheorghe Flutur similar cu ceea ce s-a întâmplat în Parlament. Fără a fi respectat regulamentul, fără a fi fost respectată Legea administrației publice locale, la Suceava s-a convocat de urgență o ședință a Consiliului județean care a luat în discuție reducerea de sume acordate de către Consiliul Județean Suceava către autoritățile publice locale pentru echilibrarea bugetelor, iar acest lucru l-am trăit împreună cu toți aleșii PSD, PDL și PNL.
Iată că reforma statului, atât de mult clamată în campania electorală, se pare că ne va pune într-o situație dificilă și în teritoriu, și la București, și în afara statului.