Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 decembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Gabriela Crețu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Ca și documentul anterior, este un document nelegislativ, este un document de strategie, care vizează stimularea potențialului de inovare și competitivitate al regiunilor, dezvoltarea cooperării interregionale, plasarea uneia, cea mai puternică, asupra regiunilor mai puțin dezvoltate și a celor care sunt afectate de tranziția industrială și de globalizare, îmbunătățirea și consolidarea activităților comune.
În cadrul comisiei noastre a fost raportor domnul senator Radu Oprea.
Am discutat împreună cu Ministerul Economiei, o foarte bună discuție cu privire la aplicarea strategiei până în acest moment și vă informăm că în România politica de cluster – e așa-numita politică de cluster – a constituit o preocupare și că, drept urmare a politicilor aplicate, la acest moment, avem înregistrate 70 de clustere și poli de competitivitate, dintre care 23 sunt deja etichetați european cu etichetă de bronz și, respectiv, 10 cu etichetă de argint, pentru că există un asemenea sistem de omologare.
Strategia la nivel național de specializare inteligentă a fost deja asimilată cu Strategia națională de cercetare și dezvoltare 2014–2020 și implementarea depinde de finanțarea din Programul Operațional de Competitivitate. A fost demarat deja și proiectul... și programul național de specializare inteligentă prevăzut... și care este prevăzut și în programul de guvernare. Deci, spre deosebire de ceea ce, la prima vedere, am putea crede, România, la acest moment, ocupă la nivel european o poziție remarcabilă cel puțin, iar clusterele românești au reușit să se descurce și să-și finanțeze activitatea pe programele existente.
Se atrage însă atenția că, în România, șase din cele opt regiuni de dezvoltare și-au elaborat deja strategiile de specializare inteligentă; altele două încă nu.
În cadrul comisiei s-a decis să trimitem o opinie către... un punct de vedere către instituții, cu poziția noastră.
Aici fac eu o precizare: anterior, tot am zis „Comisia Europeană”... către instituțiile europene, întrucât, în egală măsură, pozițiile noastre se duc și către Parlamentul European și Consiliu.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.