Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 aprilie 2017
Informare · informare
Camelia Gavrilă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia a analizat Propunerea legislativă – Pl-x 20/2017 – pentru completarea Legii educației naționale.
A avut loc o primă dezbatere, iar, după retrimiterea propunerii legislative, s-a reluat discuția. Menționăm că, la nivelul nostru, Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
În discuția comisiei s-a votat din nou respingerea propunerii legislative, în urma dezbaterii din ședința din 28 martie 2017, cu 11 voturi pentru și 9 voturi împotrivă, menținându-se raportul inițial, din următoarele considerente:
Această inițiativă nu soluționează problema creată prin organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar din anul 2016. Inițiativa restrânge aria de selecție a persoanelor care pot fi numite în funcțiile de director și de director adjunct, făcând chiar mai dificil de identificat soluții pentru anumite funcții rămase vacante în unitățile de învățământ preuniversitar, generând situația ca în multe unități să nu existe persoane care să poată fi numite pe posturile respective și să nu existe persoane cu acele competențe și experiență managerială necesare.
Reamintim faptul că acest concurs la care se face trimitere a fost organizat intempestiv, într-o perioadă în care în toate unitățile de învățământ începea anul școlar și erau activități complexe legate de această activitate, de acest moment al anului.
Au fost mari vicii de funcționare a platformei pe care s-au înscris candidații. Nu exista posibilitatea de contestație și de reglare a contextului în care platforma nu funcționa, iar faptul că se consideră că ar fi numiți politic colegii noștri amestecă puțin lucrurile, întrucât momentul în care este desemnat un profesor cu statut de director, pe perioadă determinată, detașat în interesul învățământului, este o perioadă distinctă, ulterioară celei de concurs propriu-zisă. În ambele situații există o etapă în care sunt consultate colectivele didactice, consiliile profesorale. În consiliul de administrație al inspectoratului școlar se analizează propunerile, se votează, deci nu este o decizie arbitrară sau unilaterală a inspectorului general. Toate propunerile deci se analizează și se avizează într-un consiliu de administrație.
De asemenea, interdicțiile creează forme de discriminare între o persoană care a ocupat funcția, la un moment dat, dar nu a participat la concurs, și o altă persoană care, de asemenea, nu a participat la concurs. De altfel, situația este tranzitorie până la organizarea unui nou concurs.
Propunerea este... și cu siguranță Ministerul Educației, într-un orizont temporal nu foarte îndepărtat, va relua această problemă, pentru că, altfel, dacă am translata-o la nivel de Parlament, ar însemna că trebuie să reglementăm nu doar ceea ce semnalează inițiatorul, ci tot ceea ce este legat de concursurile școlare, deci abordarea ar trebui să fie unitară.