Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2014
final vote batch · respins
Radu Bogdan Țîmpău
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia a fost sesizată la data de 4 februarie 2013. Până la data dezbaterii proiectului de opinie s-au primit propuneri de opinie de la Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru mediu și echilibru ecologic.
Comisia pentru afaceri europene apreciază accentul pus pe necesitatea de a intensifica semnificativ eforturile actuale pentru a valorifica potențialul considerabil de creștere a eficienței energetice a unor sectoare, cum ar fi locuințele, și amintește, în acest context, capacitatea arhitecturii tradiționale și a celei numite „verde” de a contribui la atingerea obiectivelor.
Comisia pentru afaceri europene recomandă Comisiei Europene să includă Parteneriatul Estic în viziunea sa strategică pe termen lung în domeniul propuneri, ca scenarii analizate. O astfel de abordare ar însemna un semnal concret și puternic al dorinței de a primi noi membri în familia europeană.
Comisia pentru afaceri europene consideră că obiectivul de a atinge 27% pondere energie regenerabilă la nivelul Uniunii până în 2030, de la 20%, cât este în prezent, este nerealist și dificil de atins, având în vedere capacitățile diferite ale statelor membre.
În concluzie, Comisia pentru afaceri europene sprijină pe fond propunerea în discuție cu o contribuție relevantă pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă și de asigurare a calității vieții cetățenilor europeni.
posibilitățile de rearondare a localităților în cadrul instanțelor și parchetelor posibil desființate; infrastructura rutieră feroviară, distanțele de parcurs până la sediile instanțelor și parchetelor potențial desființate; situația sediilor instanțelor sub aspect juridic și funcțional și cheltuielile instanțelor. De asemenea, nu s-a trecut peste chestiuni extrem de importante, cum ar fi numărul de locuitori deserviți de instanța respectivă, schema de personal și gradul de ocupare a instanței, acestea reprezentând o formulă de ordin geografic de arondare și de stabilire a unor criterii de funcționare a instanțelor, care au provocat cele mai mari dezbateri în Comisia juridică.
Acestea au fost, foarte pe scurt, premisele.
Din discuțiile care au avut loc împreună cu colegii Domniilor Voastre din Comisia juridică, am înțeles imperativele pe care Legislativul le are în legătură cu această chestiune.
Am înțeles problemele pe care Domniile Voastre le-au susținut în cadrul comisiei. Pot spune că ele se armonizează în parte cu proiectul inițiat de noi, motiv pentru care solicităm admiterea și, pe cale de consecință, un vot pozitiv în legătură cu propunerile care au fost făcute în proiectul legislativ.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.