Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2009
procedural · respins
Alexandru Pereș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule senator.
La dezbateri generale dacă sunt solicitări? Nu sunt.
Raportul comisiei este un raport de respingere a propunerii legislative.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este primă Cameră sesizată.
Vă propun ca votul pe raport și pe propunerea legislativă să fie dat în data de 16 septembrie. Spun, deocamdată, probabil, pentru că nu am hotărât nici în Biroul permanent și nu a votat nici plenul Senatului că în data de 16 septembrie 2009 vom avea ședință în plen, dar să fim cât mai aproape de ședința noastră de astăzi, peste o săptămână să dăm voturile pe legile organice. Deocamdată, este o propunere.
La punctul 8 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Pentru raport, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, domnul senator Rușeț, microfonul 7.
Inițiatori, domnul senator Sorin Constantin Lazăr și domnul deputat Tudor Ciuhodaru.
- Nu sunt prezenți.
Din partea Guvernului participă domnul Cristian Irimie, secretar de stat, microfonul 8.
Aveți cuvântul, domnule secretar de stat. ## **Domnul Cristian Anton Irimie** – _secretar de stat_
_în Ministerul Sănătății_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate doamne și domni senatori,
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare introducerea unui nou articol, 403[1] , care stabilește ca fiind infracțiuni lovirea sau orice alte acte de violență, precum și vătămarea corporală săvârșite împotriva personalului medical.
Precizăm că faptele prevăzute în propunerea legislativă sunt incriminate și reglementate de Codul penal, iar dispozițiile referitoare la acestea sunt aplicabile în prezent, indiferent de subiectul pasiv al infracțiunii.
Având în vedere cele sus-menționate și ținând cont de faptul că sediul materiei reglementării infracțiunilor îl constituie Codul penal, Ministerul Sănătății nu susține această inițiativă legislativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.