Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Camelia Gavrilă
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru învățământ a primit spre dezbatere în fond cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81 din 2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1 din 2011.
Reamintim faptul că legea are în vedere instituirea unor măsuri privind: accesul la o gamă variată de oportunități de formare profesională pentru absolvenții învățământului gimnazial; organizarea de unități de învățământ de stat cu personalitate juridică cu efective mai mici, dar nu mai puțin de 100 de elevi; în contextul învățământului dual: redefinirea învățământului dual, ca formă de organizare a celui profesional și tehnic; admiterea, durata programelor de pregătire în învățământul dual; autorizarea/acreditarea operatorilor economici; modalități, condiții de ocupare a posturilor didactice și a catedrelor vacante și rezervate, în contextul acestui tip de învățământ.
Ținând cont de obiectul și conținutul acesteia, legea face parte din categoria legilor organice.
Precizăm faptul că la lucrările comisiei, în contextul acestei reexaminări, au fost invitați, alături de reprezentanți ai ministerului, de asemenea, și directorul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, directorul Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane și alți reprezentanți cu preocupări în domeniu – coordonatorul Programului „România meseriașă”, o inițiativă a OMV Petrom.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterii, în ședința din 26 septembrie, comisia a propus, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei prezentul raport asupra cererii de reexaminare formulate de Președintele României, prin care se propune adoptarea legii, cu amendamente admise și respinse, prezente în anexa ce face parte integrantă din acest raport.
În temeiul art. 137 alin. (3), membrii comisiei au acceptat în parte solicitările formulate de Președintele României și au aprobat cererea de reexaminare.
Menționăm că prima formă a acestei legi, care a trecut anterior prin comisia noastră, e destul de aproape și de opiniile pe care le-a formulat Președinția.
În urma discuțiilor, am convenit ca anumite chestiuni, legate de posibilitatea și continuitatea acestui tip de învățământ, dual..., nu doar la nivelul III de pregătire, ci și la nivelurile IV-V, deci spre învățământ liceal și profesional, pentru a asigura coerența și continuitatea acestei forme de învățământ care este destul de interesantă, de provocatoare, dar care sigur că are nevoie și de implicarea agenților economici și de o colaborare și parteneriate foarte consistente.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.