Mihai Baltă

Mulțumesc, domnule președinte.

Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată prin adresa Pl-x 33/2015, din 9 februarie 2015, cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea alin. (1) al art. 35 din Legea nr. 53/2002 – Codul muncii.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Consiliului Economic și Social, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, avizul negativ al Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați, punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea prevederilor alin. (1) al art. 35 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin inserarea unei noi teze care stabilește ca durata maximă legală a timpului de muncă, în cazul salariaților care dețin mai multe contracte individuale de muncă, să nu poată depăși, de regulă, 12 ore pe zi și 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituția României, republicată.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în ședința din 5 februarie 2015.

Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea inițiativei legislative, întrucât sediul materiei privind durata maximă legală a timpului de muncă se regăsește în art. 114, 115, 121 din Codul muncii, iar prin adoptarea inițiativei legislative s-ar încălca normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000.

Totodată, s-a reținut în susținerea soluției aprobate că Directiva 2003/88 CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 4 noiembrie 2003, privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru nu conține dispoziții exprese care să indice faptul că durata maximă a timpului de muncă și a perioadelor de repaus stabilite în textul acesteia au caracter de limite absolute, în sensul că orele de muncă și situația cumulului de contracte se însumează în vederea respectării limitelor impuse de actul normativ.

Legislația națională nu conține prevederi exprese cu privire la modul de calcul al timpului de muncă în situația în care un salariat deține mai mult de un contract de muncă, în sensul însumării perioadei de muncă lucrate pe fiecare dintre contracte, cum de altfel nici Directiva 2003 nu conține nicio prevedere expresă cu privire la modul de calcul al timpului de muncă pentru un lucrător care are mai multe contracte simultan.