Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 septembrie 2008
oath taking · adoptat
Marcu Tudor
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Cred că nu le voi folosi, dar vreau să exprim câteva gânduri pe care le am, dintr-o experiență mai mare decât a unora dintre noi.
Toată lumea are dreptate. Am ascultat atent tot ceea ce au vorbit toți și, cu excepția unor persiflări copilărești din partea unora din PNL, care au luat cuvântul, că nu sunt reale, că nu este adevărat, că lumea are alte griji... Nu are alte griji lumea. Astea sunt grijile lumii. Sunt reale aproape toate ce s-au prevăzut aici și dumneavoastră le știți că sunt reale. Și dumneavoastră, dacă erați în opoziție, le făceați în aceeași măsură. Noi nu trebuie să ne ascundem așa, politicianist, că nu-i adevărat aia, că-i aia, că-mi ridic și eu cota partidului.
Eu altceva vreau însă să ridic aici: Ministerul Administrației, de pe vremea când conducea PDSR-ul
treburile în guvern, era condus de Octavian Cozmâncă. Era un minister foarte greu. El însuși era un minister aproape imposibil de condus fără asemenea derapaje, fără asemenea greutăți de surmontat, imposibil uneori unele dintre ele de surmontat...
Ne-am găsit să aprobăm, fără să judecăm prea bine, după părerea mea... – consider că și mulți dintre membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională pot gândi la fel ca mine –, să încărcăm Ministerul de Interne, care este format din vreo 13 structuri, aproape toate cât un minister al culturii sau al altui fel de minister – Jandarmeria, de o parte, câteva, nu știu câte zeci de mii de oameni, Poliția, pe de altă parte, Criminalitatea, Circulația și câte alte minuni, Pompierii. Fiecare este un sector foarte variat de celelalte și fiecare este foarte greu de condus, fiecare ar trebui, poate, exagerând puțin, să constituie structura unui nou alt minister bazat pe unele din cele 13 structuri. L-am mai încărcat și cu Administrația, care este foarte greu de condus, mult mai greu decât era pe vremea lui Cozmâncă.
Acum, vine domnul David și toată lumea îi sare în cap că n-a făcut, că n-a dres, că n-a... Batem un om care nu are vină. Dacă o luăm așa, mai bine venea Vosganian aici, pentru că strategia energetică nu o face Ministerul de Interne. Eu nici nu numesc Ministerul Administrației și Internelor. Pentru mine este numai Minister de Interne, pentru că știu de atâția ani, de 12 ani de când sunt aici, și înainte, în activitatea mea având nenumărate relații cu Ministerul de Interne, structuri ale Ministerului de Interne, că acest minister nu poate gestiona și Administrația.
De aceea, eu socotesc că batem la o ușă deschisă..., și domnul David este de aceeași părere cu noi, n-are ce să spună săracul, dar nu poate nici să răspundă pentru lucruri pe care nu le poate gestiona.
Problema este poate de viitor. Acum însă să nu mai exagerăm, să nu mai sărim calul, că nu putem rezolva mare lucru prin această structură, mai curând cu structura Ministerului de Finanțe... Dar poate este de judecat pentru viitorul guvern, să reformulăm construirea, constituirea sau construcția acestui minister și să-l separăm pe segmente pe care le poate coordona, le poate conduce. Altfel, este ca și cum ne-am ocupa fiecare dintre noi de toate ministerele posibile sau știu eu de ce minuni, pe care nu le putem nici măcar cunoaște, darămite să le gestionăm.