Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Adrian Henorel Nițu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Cu adresa PL-x 497/19 octombrie 2009, Biroul permanent, conform art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, a sesizat spre dezbatere Comisia pentru buget, finanțe și bănci cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2009 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate.
La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, Comisiei pentru muncă și protecție socială și al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art. 76 din Constituția României, republicată.
La dezbaterea proiectului de lege a participat, în conformitate cu prevederile art. 54 și art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, doamna Lazăr Alexandrina, director adjunct în Ministerul Finanțelor Publice.
La lucrările comisiei au participat 29 de deputați din totalul de 33 de membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 14 octombrie 2009.
Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților.
În urma dezbaterii Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, în ședința din data de 3 noiembrie 2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.
Propun un timp de cinci minute pentru dezbateri generale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.