Ovidiu Alexandru Raețchi

Mulțumesc, domnule președinte.

Dați-mi voie să profit de bunăvoința dumneavoastră pentru a adresa de aici, din Parlament, din partea parlamentarilor, cred că în asentimentul tuturor colegilor, un mesaj de solidaritate și de sănătate Majestății Sale Regele Mihai.

În 1927, cred, pe când avea doar șase ani, Majestatea Sa a fost trezită în zori de către guvernantă, care pentru prima dată i-a spus altfel decât Mihai, i-a spus „Majestate”, și l-a anunțat că bunicul său a murit, Regele Ferdinand, și că trebuie să preia niște responsabilități atipice pentru un copil de șase ani. Regele a fost de acord, cu amendamentul că ar vrea, totuși, să se joace puțin înainte de a-și asuma responsabilitatea regală.

Peste alți câțiva ani, când Regele Carol al II-lea a plecat din țară, tânărul, foarte tânărul Mihai a fost din nou trezit în zori și anunțat că în foarte scurt timp va depune jurământul și va prelua din nou povara României, într-un moment extrem de greu. Peste alți câțiva ani, din nou în zori, regele a fost nevoit să plece urgent de la Sinaia, să ajungă la București, pentru a fi amenințat cu pistoale de socialiștii de rit vechi, de comuniști, să plece din țară. S-a adunat, de bună seamă, multă oboseală încă din copilăria regelui, după toate aceste evenimente, și cred că e un bun prilej pentru Majestatea Sa să se odihnească în aceste zile și să revină cât de curând în Parlament, la această tribună, pentru a ni se adresa din nou. Vă mulțumesc și, încă o dată, însănătoșire grabnică.