Aurel Vlădoiu

Mulțumesc, domnule președinte.

De mai bine de un an, am fost primiți în lumea învingătorilor, o lume la care aspirăm, oficial, de șapte secole. Ne-a încântat și ne-am dorit și ne dorim în continuare nivelul de trai al occidentalilor. Nu am înțeles însă esențialul: modul nostru de viață, unele dintre mentalitățile noastre ne împiedică să trăim la standardele râvnite.

Printre toate aceste mentalități nocive, slugărnicia prea multora dintre noi nu-i va face niciodată pe cei pe care i-am numit învingători să ne considere egalii lor și nici pe noi nu ne va face să trăim ca ei.

În principal, la baza acestor judecăți de valoare stă evenimentul petrecut în urmă cu 11 zile, în mijlocul tinerilor partidului, ce se consideră singura forță politică democratică și progresistă din România de astăzi, singurul partid care, potrivit președintelui țării și unic mentor al său, nu are niciunul dintre defectele clasei politice, din care probabil că nici nu face parte.

Fiica cea mică a marelui conducător începuse, de o vreme, să se simtă atrasă și de politică, precum o altă Elenă din preajma aceluiași mare conducător. Ele ar putea fi numite Elena mare și Elena mică și, la fel de bine, Elena blondă și Elena brunetă, deși, cine le-a auzit fără să le vadă, ar putea crede că amândouă sunt la fel de blonde.

Nu o să vă răpesc timpul, stimați colegi, cu proiecția mascaradei care a propulsat-o pe Elena mică pe postul de la tineret corespunzător celui ocupat de Elena mare la adulți. Important este că distribuția, recuzita și scenariul acestei triste ecranizări fac trimitere, în cel mai explicit mod, la cele mai perfide dictaturi.

În niciun alt context nu poate fi explicată atitudinea cvasiunanimă a schimbului de mâine al incoruptibililor galbeni față de cel ce a cutezat să o concureze pe mezina marelui conducător. Reușita tânărului vlăstar nu face decât să le încununeze pe toate celelalte obținute prin forțe proprii, de când „tati” este președintele suprem al tuturor românilor.

Și pentru că, deși mică, a ajuns atât de mare fără ajutorul nimănui, satisfacțiile îi sunt superioare celor generate de zecile de mii de euro produse cu sudoarea palmelor și a frunții în istovitoarele ședințe foto sau la firma care a pus becuri prin București, când „tati” nu era decât un simplu primar de Capitală. Este evident că țelul garantului respectării Constituției nu este întoarcerea la popor, ci întoarcerea la dinastie. Vă mulțumesc.