Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iunie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Același lucru voiam să îl sesizez și eu, în condițiile în care pe ceea ce am primit ca activitate pentru plenul de astăzi apar Comisia pentru politică economică și Comisia pentru buget, ca adoptare. Raportul este de adoptare. Domnul vicepreședinte care a prezentat punctul de vedere, deci raportul comisiei, a spus că în unanimitate a fost respins. Cum dânsul nu poate să vorbească în numele tuturor membrilor comisiei, propun retrimiterea la comisie, pentru a se întoarce cu un raport de respingere, așa cum a prezentat domnul vicepreședinte al comisiei.
Nu cred că este oportun sau nu cred că este regulamentar ca în momentul votului final să facem noi modificări numai pe un punct de vedere al unui coleg de-al nostru, și nu pe un punct de vedere al tuturor membrilor comisiei respective.
Cred eu că este cea mai bună situație pentru a putea să ne însușim această, cred eu, eroare creată din grabă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.