Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 iunie 2015
Informare · respins
Gheorghe Ialomițianu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Actul normativ cuprinde modificarea multor acte normative. Sigur că unele modificări sunt binevenite, mă refer la modificarea Codului fiscal, prin care se clarifică impozitul pe venitul agricol, legat de partea neimpozabilă; o altă modificare se referă la simplificarea rambursării TVA-ului, lucru foarte bun; modificări legate de Codul de procedură fiscală clarifică modul de efectuare a inspecției de către organele antifraudă, sigur, și legat de organizarea activității de consultant fiscal.
Totuși, analizând acest act normativ, Grupul PNL nu poate să voteze acest act normativ. Mă refer la art. 17, care cuprinde o măsură... dacă nu este ilegală, este imorală.
Ce se propune în art. 17? Modificarea Legii finanțelor publice, Legii nr. 500/2002, de fapt o derogare prin care fostul ministru de finanțe din acel moment, care era și prim-ministru, și-a dat un cadou pentru campania prezidențială. De fapt, s-a aprobat ca Fondul de rezervă să fie pușculiță pentru clientela PSD în campania electorală. În loc să întărească disciplina privind utilizarea Fondului de rezervă, s-a creat un dezmăț privind folosirea Fondului de rezervă. În loc să întărească disciplina – și chiar Parlamentul a modificat Legea finanțelor publice, în 2013, prin care se propunea ca Ministerul de Finanțe să vină cu un proiect de hotărâre de guvern privind utilizarea banilor în mod transparent și eficient – ministrul de finanțe de atunci și-a dat un cadou. Eu cred că Corpul de Control al Primului Ministru, dacă ar verifica, ar constata că ministrul de finanțe de atunci nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiunile.
Efectul a fost unul negativ. De ce? Pentru că s-au tăiat 7 miliarde de lei din banii de investiții, cu efecte devastatoare asupra locurilor de muncă. Deci s-au folosit bani în campania electorală, pentru dezmăț electoral, și sigur că marea majoritate a românilor a avut de suferit. PNL-ul nu va vota, va vota împotriva acestui act normativ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.